Ce este autismul?

Copilul cu autism „arată normal” dar comportamentul său poate fi dificil şi greu de acceptat.
Autismul este o dizabilitate complexă, însă din caracteristicile sale putem extrage patru trăsături fundamentale:
• Dificultăţi de adaptare senzorială
• Întârzieri de limbaj
• Abilităţi sociale slab dezvoltate
• Probleme de stimă de sine şi încredere

10 lucruri pe care orice copil cu autism ar vrea să le ştii:

1. Sunt în primul rând un copil. Am autism. Nu sunt în mod primordial „autist”.
Autismul este doar un aspect al personalităţii mele. Nu mă defineşte ca persoană. Tu eşti o persoană cu sentimente, idei, talente sau eşti doar gras (supraponderal), miop (porţi ochelari) sau neîndemânatic. Acestea sunt lucruri pe care le văd mai întâi la tine când ne întâlnim, dar acestea nu sunt trăsăturile tale principale.
Ca adult, ai un oarecare control asupra felului în care îţi defineşti propria persoană. Dacă vrei să subliniezi o anumită trăsătură personală, poţi să o faci fără prea mult efort. Eu sunt încă un copil ce se dezvoltă. Nici tu dar nici eu nu ştim încă ce aş putea realiza. Dacă mă defineşti după o singură trăsătură de-a mea, s-ar putea să mă subestimezi. Şi dacă simt că tu nu crezi că pot „să o fac”, răspunsul meu natural va fi „de ce să mai încerc?”.
2. Percepţiile mele senzoriale sunt dezordonate.
Integrarea senzorială este, probabil, aspectul cel mai dificil de înţeles al autismului, dar este şi cel mai important. Aceasta înseamnă că imaginile, sunetele, mirosurile, gusturile şi texturile care ţie ţi se par obişnuite pot fi de-a dreptul dureroase pentru mine. Mediul propriu-zis în care trăiesc mi se pare ostil. Poate că ţie ţi se pare că sunt retras sau poate agresiv, dar de fapt încerc doar să mă apăr, să mă protejez. Iată de ce o „simplă” ieşire la supermarket poate fi un calvar pentru mine:
• Auzul meu poate fi foarte acut. O mulţime de oameni vorbesc în acelaşi timp. Difuzoarele anunţă ofertele zilei. Casele de marcat bipăie şi trăncăne, râşniţele de cafea hârâie. Aparatul de feliat carne scârţâie, bebeluşii plâng, cărucioarele scrâşnesc, tuburile de neon bâzâie. Creierul meu nu poate filtra toate aceste zgomote şi ajung la „supraîncărcare”.
• Pot să am un simţ al mirosului foarte dezvoltat. Peştele de pe tejghea nu prea e proaspăt. Domnul de lângă noi nu a făcut duş astăzi. Copilaşul din faţă are un scutecul murdar. Pe culoarul trei s-au vărsat nişte murături şi se spală pe jos cu amoniac…. Nu pot să filtrez totul. Deja cred că îmi vine greaţă.
• Pentru că mă orientez pe baza văzului, acesta poate fi primul simţ care este prea stimulat. Lumina tubului de neon nu este doar obositoare, dar şi bâzâie. Lumina pare să pulseze şi mă dor ochii. Această lumină care pulsează se reflectă pe diverse suprafeţe şi contururile obiectelor îmi par distorsionate – spaţiul pare că se mişcă în continuu. Există şi reflexii în ferestre, ventilatoare care se mişcă în tavan, oamenii sunt în continuă mişcare. Toate acestea îmi afectează sistemul perceptiv şi cel vestibular. Acum nici măcar nu pot să îmi dau seama unde mă aflu în spaţiu.
3. Te rog să faci diferenţa între NU VREAU (aleg să nu fac) şi NU POT (nu sunt capabil să fac).
Utilizarea vocabularului şi a expresiilor lingvistice pot fi adevărate provocări pentru mine. Nu e vorba că nu ascult de instrucţiuni. Doar că nu pot să le înţeleg. Când mă strigi din partea cealaltă a camerei, iată ce aud eu: „&#$@*^ Marius. %**%$#@…” Vino şi vorbeşte cu mine direct în cuvinte simple: „Te rog să pui cartea în bibliotecă Marius. E timpul să mergem la masă”. Aceasta îmi spune ce vrei de la mine şi ce urmează să se întâmple. Acum este mult mai uşor pentru mine să fac ceea ce vrei de la mine.
4. Gândesc foarte concret.
Aceasta înseamnă că interpretez limbajul după forma literară. Este o situaţie confuză pentru mine când îmi spui ca ai mers „ca vântul şi ca gândul” când ceea ce vrei să îmi spui de fapt este că ai mers „foarte repede”. Să nu îmi spui că ceva este „floare la ureche” când nu e vorba de nici o plantă, şi vrei doar să îmi spui că această sarcină „este foarte uşor de realizat”. Când îmi vei spune că „Răzvan şi-a luat picioarele la spinare”, voi fi foarte confuz din punct de vedere anatomic. De fapt, poţi să îmi spui că „Răzvan a plecat foarte repede”.
Idiomurile, sensurile multiple, inferenţele, metaforele, aluziile şi sarcasmul nu reprezintă nimic pentru mine.
5. Te rog să ai răbdare cu vocabularul meu limitat.
E destul de greu pentru mine să îţi spun de ce am nevoie când nu cunosc cuvintele care să descrie sentimentele mele. Poate îmi este foame, poate sunt supărat, speriat sau confuz, însă nu pot să mă exprim cu aceste cuvinte. Fii atent la limbajul corpului meu, dacă sunt retras sau agitat, sau chiar şi alte semne care îţi vor transmite ce este în neregulă cu mine.
Există însă şi o parte opusă la cele de mai sus. Uneori pot să vorbesc ca un „mic profesor” sau ca un star de cinema. Poate că spun pe de rost întregi texte ce sunt mult prea avansate pentru vârsta mea. Acestea sunt secvenţe de limbaj pe care le-am memorat din lumea înconjurătoare pentru a compensa lipsa mea de limbaj. Aceasta pentru că ştiu că se aşteaptă de la mine să răspund ceva când mi se pune o întrebare. Aceste texte pot să provină din cărţi, de la televizor, din diferite discursuri. Acest tip de manifestare se numeşte „ecolalia” (repet exact ce aud, papagaliceşte). Nu prea înţeleg eu despre ce este vorba acolo. Ştiu doar că pot astfel să răspund când cineva aşteaptă de la mine o reacţie.
6. Pentru că vorbirea e foarte grea pentru mine, mă orientez mult cu ajutorul văzului.
Te rog să îmi arăţi cum se face ceva mai curând decât să îmi spui. Şi să fii gata să îmi arăţi de mai multe ori. Repetarea mă ajută să învăţ.
Un program zilnic ilustrat îmi este de mare ajutor şi mă orientează de-a lungul zilei. La fel ca agenda ta electronică sau telefonul mobil, un astfel de program mă scuteşte de stress-ul de a-mi aminti ce urmează, mă ajută să trec mai uşor la următoarea etapă, îmi permite să îmi organizez timpul în aşa fel încât să fac ceea ce tu aştepţi de la mine.
Pe măsură ce cresc, o să am în continuare nevoie de acest program ilustrat, dar „nivelul meu de reprezentare” poate evolua. Înainte să pot citi am nevoie de un orar cu desene sau fotografii. Pe măsură ce cresc, voi putea utiliza combinaţii de fotografii cu cuvinte scrise, iar apoi mă voi putea orienta doar pe baza cuvintelor.
7. Te rog să te concentrezi şi să mă ajuţi să dezvolt mai curând ceea ce pot face decât ceea ce nu pot face. La fel ca orice altă persoană, nu pot să mă dezvolt într-un mediu în care mi se arată în permanenţă că nu sunt suficient de bun şi că ceva e „defect” la mine. Încercarea unui lucru nou va deveni ceva urât pentru mine când ştiu că voi fi cel mai probabil criticat, chiar şi atunci când critica se vrea a fi „constructivă”. Caută punctele mele tari şi le vei găsi. Există mai multe moduri „corecte” de a rezolva o sarcină.
8. Te rog să mă ajuţi cu interacţiunile sociale.
Poate ţi se pare că nu vreau să mă joc cu alţi copii. De cele mai multe ori nu ştiu de fapt cum să pornesc o conversaţie sau cum să încep să mă joc cu alţi copii. Dacă ai putea să îi rogi pe ceilalţi copii să mă cheme să mă joc cu ei fotbal sau baschet, poate că voi fi fericit să mă alătur lor.
Mă descurc cel mai bine la jocurile foarte structurate, unde începutul şi sfârşitul sunt foarte clare. Nu mă descurc să citesc expresiile faciale, limbajul corpului sau emoţiile celor din jurul meu. De aceea apreciez dacă mă ajuţi în permanenţă cu privire la ceea ce trebuie să fac din punct de vedere al interacţiunii cu alţi copii. De exemplu, dacă o să râd atunci când Emilia cade de pe balansoar, nu o fac pentru că mă distrează ci pentru că nu ştiu ce trebuie să fac. Învaţă-mă să întreb în această situaţie „Eşti bine Emilia? Te-ai rănit?”
9. Încearcă să găseşti elementele care mă fac să fiu agitat.
Momentele în care sunt agitat sunt mai supărătoare pentru mine decât sunt pentru tine. Aceste stări apar atunci când unul din simţurile mele este supra-solicitat. Dacă poţi să identifici cauza, atunci poţi să previi efectele. Ţine un jurnal al acestor evenimente şi al oamenilor, fenomenelor, întâmplărilor din jurul meu. Vei vedea că de acolo se desprinde o anumită tendinţă.
Încearcă să îţi aminteşti mereu că orice formă de comportament este o formă de comunicare. Comportamentul meu îţi va spune ceea ce cuvintele nu pot să transmită referitor la percepţia mea privind mediul.
Dragi părinţi, ţineţi minte următorul lucru: comportamentele care se repetă pot avea uneori o cauză medicală. Alergiile, problemele de somn sau gastro-intestinale pot avea efecte majore asupra comportamentului.
10. Iubeşte-mă necondiţionat.
Elimină gânduri cum ar fi „ Daca ar face măcar ….” Sau „Daca nu ar mai fi aşa….”. Nici tu nu ai îndeplinit toate aşteptările părinţilor tăi şi nu ţi-ar fi plăcut să ţi se amintească în permanenţă acest lucru. Nu am ales eu să am autism. Dar ţine minte că mi se întâmplă mie şi nu ţie. Fără sprijinul tău, şansele mele la o viaţă adultă cât mai independentă sunt foarte mici. Cu sprijinul tău, posibilităţile sunt nenumărate. Îţi promit – merit efortul.
Autor:
ELLEN NOTBOHM – TEN THINGS EVERY CHILD WITH AUTISM WISHES YOU KNEW
http://www.ellennotbohm.com

http://www.antiq.at/copiiidecristal/www/documents/Zece_lucruri_pe_care_orice_copil_cu_autism_ar_vrea_sa_le_stii.doc

Ce este autismul?
Autismul este o boala caracterizata de scaderea capacitatii de a interactiona pe plan social si de a comunica, de comportament stereotip si repetitiv cu simptome ce se manifesta de obicei înaintea vârstei de 3 ani. Aproximativ 75% din indivizii afectati manifesta si handicap mintal. Autismul este un sindrom comportamental definit de un curs caracteristic si de aparitia simultana a unor purtari particulare în trei mari domenii. În acest moment, cea mai utilizata definitie a autismului este cea publicata în 1944 de catre Asociatia Psihiatrica Americana în Manualul de diagnostice si statistice al bolilor mintale (Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disorder)- DSM-IV. Pentru a se stabili un diagnostic de autism, aceasta definitie presupune ca individul sa manifeste:
(1) o scadere în interactiunea sociala
(2) o scadere în comunicare (3) un comportament, interese si activitati restrictive, repetitive si stereotipe
(4) simptomele aparute înaintea vârstei de 3 ani.
Teorii Neuropsihologice si Caracteristici
Studiile neuropsihologice, pe lânga faptul ca se concentreaza asupra trasaturilor autismului, au si o alta tinta, aceea de a descoperi deficitul sau deficitele cognitive fundamentale ce se afla în spatele anormalitatilor comportamentale observate în cazul acestei boli.Trei dintre cele mai importante teorii presupun ca exista deficite cognitive fundamentale în functiile executive,coerenta centrala si elaborarea unei teorii, pareri.
“Functii executive” este un termen care acopera o larga zona de procese cognitive superioare cum ar fi capacitatea de a se libera de context, inhibarea unor raspunsuri nepotrivite, planificarea, îndeplinirea unei sarcini, schimbarea sarcinilor si monitorizarea lor. Pentru examinarea acestor procese s-au creat niste teste neuropsihologice cum ar fi Turnurile din Hanoi si Sortarea Wisconson a cartilor de joc care au scos la iveala functii executive anormale în autism. În particuar, deficitul în capacitatea de a trece de la o sarcina la alta este considerat paralel cu acel comportament ritualistic-repetitiv observat în autism si reprezinta caracteristica definitorie a acestei boli.
O a doua teorie neuropsihologica despre autism afirma ca persoanele autiste au o slaba coerenta centrala. Ca dovada în sustinearea acestei teorii este faptul ca autistii nu pot deosebi tipare, modele sau stimuli într-un context cu înteles, spre deosebire de o persoana care nu sufera de aceasta boala. Acest deficit poate însemna limitare în procesarea unor evenimente sau stimuli importanti dar poate sevi la cresterea performantei unui individ autist de a procesa stimuli întâmplatori, observatie ce a fost facuta în mai multe studii. De exemplu, într-un studiu, indivizii autisti au dovedit ca au o capacitate relativ dezvoltata în a-si aminti cuvinte întâmplatoare, fara sens dar au avut rezultate proaste în a-si aminti propozitii cu înteles.
O a treia ipoteza sugereaza ca indivizii autisti au un deficit în a crea o parere despre sine sau o teorie despre starea mentala interna a celorlalti, cum ar fi dorintele si credintele lor. Acest deficit este observabil atunci când unui individ autist i se cere sa prevada comportamentul unei alte persoane dupa ce s-a luat în considerare posibilitatea ca informatia data acelei persoane poate fi falsa sau ca individul ar putea avea o opinie gresita. Un astfel de exemplu este ilustrat de nereusita copiiilor autisti în urmatorul test: subiectului i se cere sa prevada daca o persoana ar mai cauta un anumit obiect care a fost mutat de la locul sau original ( din punctul A în punctul B) în timpul cât persoana a fost afara din încapere. Copilul autist nu e capabil sa ia în considerare faptul ca persoana respectiva nu poate sti ca obiectul a fost mutat ( din punctul A în punctul B) întrucât era absenta la aceasta mutare. El va raspunde ca persoana va cauta obiectul în noua locatie ( punctul B).
Desi toate aceste trei teorii (deficit în functiile executive, coerenta centrala slaba, deficit în formularea unei opinii) au încercat sa explice caracteristicele comportamentale si cognitive ale autismului, nu exista un model unic care sa poata explica toate caracteristicele tuturor indivizilor. De exemplu chiar daca teoria deficitului în crearea unei opinii explica deficitul social observat în autism, ea nu explica suficient comportamentul ritualistic-repetitiv sau retardarea mentala care e prezenta pâna la 70% din cazuri.
Baza Biologica a Autismului
Studiile recente demonstreaza ca autismul are o baza biologica dar nu s-au determinat înca mechanismele patogenice.La fel ca orice alta boala comportamentala, autismul este foarte probabil rezultatul final al diferitelor cauze si cai biologice. Cea mai buna dovada este faptul ca 10% din indivizii autisti au totodata si o stare medicala fragila ( de exmplu: sindromul X, scleroza, “congenital rubella” ) despre care se crede ca le-a cauzat simpotemele autiste. La ceilalti 90% indivizi unde nu apare nici o alta boala, s-a descoperit ca factorul genetic are o mare importanta. Dovada aestei afrimatii provine din studiul familiilor si a gemenilor. Studiul familiilor a demonstrat ca desi riscul aparitiei autismului ( adica de a avea un al doilea copil autist) este de doar 2-5%, aceasta rata este de 100 de ori mai mare decât rata aparitiei autismului la restul populatiei. Studiul gemenilor a demonstrat ca autismului care apare la ambii membri ai unei perechi identice de gemeni ( adica gemenii monozigoti care au 100% acelasi material genetic) are o rata mai mare ( peste 60% ) decât cea de 3-5% a autismului care apare la ambii membri ai unei perechi de gemeni ( adica la gemenii dizigoti care au doar 50% acelasi material genetic). Concluzia acestor studii este ca autismul e o boala genetica si e rezultatul interactiunii a mai multor gene. Studii genetice au încercat sa descopere gena sau genele care sunt responsabile pentru cauzarea autismului în majoritatea cazurilor dar desi unele zone ale genomului uman sunt considerate ca loc de dezvoltare pentru gene defecte, înca nu s-a identificat nici o gena care sa joace un rol în cauzarea autismului.
Faptul ca autismul e considerat o boala genetica pare greu de crezut pentru ca rare ori se poate observa o familie cu mai mult de un membru autist. Totusi, un astfel de criteriu poate duce la concluzii gresite din mai multe motive. În primul rând, comparat cu alte boli care se cred ca se mostenesc( diabet, hipertensiune) autismul este foarte neobisnuit. În al doilea rând, foarte putini dintre indivizii autisti se casatoresc si au copii, eliminând astfel unul dintre cele mai obisnuite moduri de transmitere ( adica de la un parinte afectat la copil) si în mod sigur scazând numarul familiilor cu mai mult de un membru autist. În sfârsit, se pare ca familiile care au deja un copil autist, în general îsi limiteaza planurile de a avea alti copii.
Cu toate ca putini dintre indivizii autisti au o conditie medicala slaba, majoritatea nu au nici o anormalitate fizica evidenta. În unele studii totusi, s-a descoperit ca pâna la 25% dintre indivizii autisti au suferit de lesinuri sau au macrocefalie. Macrocefalia nu cauzeaza simptomele autismului dar e considerat ca facând parte din mecanismul cerebral ce cauzeaza autismul.
În urma câtorva studii neuropatologice realizate postmortem s-a observat o proasta dezvoltare a structurilor în mai multe zone distincte ale creierului. În sistemul limbic, anormal de mic, au fost detectate celule dens împachetate pe când în cerebel exista o descrestere a numarului de celule Purkinje. S-a observat si o crestere substantiala a creierului dar numai în anumite regiuni ( ca de exemplu lobul temporal, parietal si nucleii). În contrast cu aceasta, corpul callos, o conducta fibroasa care leaga cele doua emisfere ale creierului, a scazut în marime în partea de mijloc si posterioara a sa. Cresterea creierului la indivizii autisti sugereaza existenta unei anormalitati în dezvoltarea creierului ( se produc prea multe celule nervoase, nu se elimina destul tesut nervos prin procesul normal de eliminare a tesutului nervos în perioada de dezvoltare sau exista o supracrestere a tesutului nonneuronal).
Modul în care sunt distribuite anormalitatile în creierul individului autist, mod rezultat din studiul posmortem, este asemanator cu teoriile neuropsihologice care sugereaza ca anormalitatile creierului autist nu pot fi localizate doar intr-o singura structura a acestuia. Unele anormalitati sunt asemanatoare cu cele care apar la un adult in cazul unei congestii cerebrale, de exemplu, deci nu par a îsi avea locul intr-o boala despre care se crede ca e rezultatul unei anomali timpurii în dezvoltarea creierului. Astfel ca o singura anomalie timpurie aparuta în procesul de dezvoltare al creierului în autism poate afecta mai multe strucutiri si zone ale acestuia.
Alte studii ale bazei biologice a autismului au aratat ca exista anormalitati în unele substante chimice gasite în creier. Cea mai importanta descoperire în autism din ultimii 25 de ani a fost serotonina descoperita la o treime din indivizii autisti. Aceasta anormalitate în nivelul serotoninei din sânge este considerat a fi o indicatie catre functionarea sistemului de serotonina din creier si sugereaza o anormalitate în metabolismul central de serotonina. Faptul ca unii indivizi autisti arata îmbunatatiri în comportament în urma administrarii unor medicamente care inhiba serotonina demonstreaza posibilitatea ca serotonina sa aiba un rol important în patogeneza autismului. Alte studii mai recente s-au îndreptat spre defecte imunologice care ar putea fi prezente la indivizii autisti. Daca aceste defecte sunt descoperite, împreuna cu anomaliile substantelor chimice din creier ( de ex serotonina) pot avea un rol important în dezvoltarea anormala a creierului autist.
Tratarea persoanelor autiste
Noile cercetari arata ca o interventie facuta devreme în modul de comportare al pacientului poate avea un rol important în tratamentul autismului. Se încearca sa se descopere care aspecte ale tratarii timpurii a comportamentului sunt mai importante si care indivizi autisti ar putea beneficia cel mai bine de aceste interventii. S-a încercat crearea unor dispozitive care sa poata diagnostica din timp prezenta bolii. “The Checklist for Autism in Toddlers”(CHAT) este un aparat utilizat de catre medicii primari pentru detectarea autismului la copiii de 18 luni. “The Autism Diagnostic Interview”(ADI) si algoritmul de diagnosticare ce îl acompaniaza pot stabili prezenta autismului la copiii în vârsta de 2 ani.
Pe lânga diagnosticarea din timp, un pas critic în tratamentul unui copil autist este o evaluare initiala foarte minutioasa. Aceasta evaluare necesita prezenta unei echipe multidisciplinare de medici, incluzând un psiholog care sa testeze abilitatile intelectuale, un medic logoped care sa evalueze limbajul, un consultant în educatie care sa determine apitudinile de citire si comportament scolar, un psiholog sau psihiatru care sa decopere o potentiala problema de comportament.
Desi nu exista tratament pentru autism, totusi medicii au ajuns la un conses: un tratament adecvat are un imapct important asupra bolii. Tinta tratamentului este: sa faciliteze dezvoltarea sociala si a limbajului; sa scada din problemele comportamentale ( comportament ritualistic, agresivitate sau hiperactivitate); sa determine dezvoltarea unor aptitudini pentru functionarea independenta; sa ajute familiile sa faca fata bolii. Interventiile comportamentale care se pare ca au avut rezultate difera de la unele simple, cum ar fi antecedentele ( prevenirea unor schimbari care sunt pe cale sa apara, pentru a limita traumele ce rezulta în urma unei schimbari abrupte ) pâna la încercarea de a învata pacientul comportamente alternative care sa le înlocuiasca pe cele aberante existente ( sa dea mâna în loc sa atinga pe cineva într-un mod nepotrivit aunci când ii saluta ). Antrenamentul pentru aptitudinile sociale este destul de folositor pentru copii care deja pot vorbi, adolescenti si adulti cu autism. Rezultate importante s-au obtinut si în încercarea de a oferi si mentine un adult autist într-un loc de munca platit.
Se pare ca si anumite medicamente au un efect benefic în problemele de comportament, cum ar fi cele care inhiba serotonina; acestea descresc numarul comportamentelor repetitive, ritualistice si stereotipe precum si a agresivitatii. Si alte medicamente au fost folositoare în tratarea unor comportamente care nu sunt trasaturi definitorii ale bolii( stimulanti ai hiperactivitatii, , neuroleptice pentru agresivitate si antidepresive pentru schimbari episodice de stari, somn, pofta de mâncare, nivel al energiei si grad de iratibilitate despre care se crede ca reflecta o boala afectiva ).

Terapia ABA
Terapia ABA este recunoscută pe plan mondial ca tratament sigur pentru copiii autişti. Cercetătorii susţin că cca 47% dintre copii pot scăpa de diagnosticul de autism, devenind la fel ca şi ceilalţi copii de vârsta lor, dacă terapia ABA este începută înainte de vârsta de 4 ani şi se fac 30-40 de ore de terapie săptămânal, timp de 2 ani. Copiii autişti cu vârste cuprinse între 2 ani şi jumătate – 5 ani au mari şanse de recuperare dacă fac terapia ABA.
Este un model de terapie pentru copiii cu autism creat de dr. Ivar Lovaas in anii 70, centrat pe
ideea ca anumite comportamente ale copiilor apar sau nu apar in functie de mediu. Bazată pe teoriile comportamentale, ABA demonstreaza ca schimband anumite conditii in mediu, comportamentele copiilor se schimba în consecinţă
Este un sistem de invatare, un program care isi propune sa modifice comportamentul copilului
in mod sistematic si intensiv. Sistemul are obiective clar formulate, impartite in sarcini mici, astfel incat evolutia copilului sa poata fi masurata permanent.
Intarirea comportamentului se face cu recompense, intreg sistemul functionand pe baza acestor intaritori, fie materiali, fie sociali.
Prin ABA, copilul poate invata:
• Sa raspunda la nume si sa faca contact vizual;
• Sa raspunda cerintelor celor din jur;
• Sa manance independent;
• Sa foloseasca toaleta independent.
• Sa-i imite pe copii sau pe adulti in actiunile lor;
• Sa vorbeasca sau sa comunice intr-un mod accesibil lui;
• Sa recunoasca si sa numeasca obiectele din jur, persoanele, actiunile, emotiile etc;
• Sa inteleaga cauzalitatea si functionalitatea lucrurilor;
• Sa se joace adecvat varstei lui, singur sau cu ceilalti copii;
• Sa scrie si sa citeasca;
• Sa-si exprime adecvat emotiile;
• Sa povesteasca propriile experiente ori pe ale altora;
Comportamentele agresive, neadecvate si autostimularile vor fi diminuate ca intensitate, ca durata si ca numar.
In terapie copilul va invata ca toate actele lui au anumite consecinte, pozitive sau negative, fapt care va duce la scaderea comportamentelor neadecvate, si cresterea celor pozitive.
Un program de terapie ABA se desfasoara pe termen lung, si poate sa dureze un an, 2, 3, sau toata viata, copilul trebuind sa lucreze intre 4 si 8 ore zilnic. Succesul terapiei depinde de:
• varsta la care a fost inceput programul de terapie;
• gradul de afectare al copilului, spectrul autismului fiind foarte larg;
• consecventa cu care se aplica programul si continuitatea lui atat in terapie cat si in familie, la gradinita sau la scoala.

One comment on “Ce este autismul?

  1. Pingback: Povestea lui Alex

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s